Când amintirile - Mihai Eminescu
Când amintirile...
Poezie de Mihai Eminescu
Când amintirile-n trecutÎncearcă să mă cheme,Pe drumul lung și cunoscutMai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale iesȘi azi aceleași stele,Ce-au luminat atât de desÎnduioșării mele.
Și peste arbori răsfirațiRăsare blânda lună,Ce ne găsea îmbrățișațiȘoptindu-ne-mpreună.
A noastre inimi își jurauCredință pe toți vecii,Când pe cărări se scuturauDe floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dorÎn noapte să se stângă,Când valurile de izvorN-au încetat să plângă,
Când luna trece prin stejariUrmând mereu în cale-și,Când ochii tăi, tot încă mari,Se uită dulci și galeși?