Cu colinda la bunica de Emilia Plugaru
Cu colinda la bunica
Poezie de Emilia Plugaru
O căciulă ţuguiatăŞi-o broboadă cafenie,S-o colinde pe bunica,Au pornit de la chindie.
Merg cu greu căci drumul estePrea înzăpezit şi ninge,Iar broboada cafenieUna, două-ncepe a plânge:
Vai, troianul e cât mine,Ia-mă-n braţe, bade Nică.Ce năvalnic neaua vine,Iar eu sunt aşa de mică…
Nică nu-i cu mult mai mare,Doar cu-n an şi jumătate.O ridică în spinare,Vrea s-o ducă dar nu poate…
Picii plâng, căci vor la buna.Nici nu văd când înspre eie îndreapt-un moş cu plete:-Încotro, măi voinicei?
V-aţi pornit cu colindatul?Hai, luaţi-mă cu voi.Da-ţi mânuţele încoace.Să pornim la pas vioi.
Ca să vezi, minune mare,Le-a ieşit în cale-acum,Nu un moş ca orişicare,Ci chiar moşul Moş Crăciun!
La glas seamănă cu bunul,Moşul, însă-i negreşit,Mai bătrân, e alb ca neauaŞi-i cu mult mai gârbovit.
Îmbrăcat în haină lungă,Cu steluţe argintii,Moşul îi ridică-n braţeŞi-i sărută pe copii.
–Ieşi afară, bunicuţo,Strigă picii chiar din drum,Când ajung la poarta bunei –L-am adus pe Moş Crăciun!